skip to content

Imaginea etnicilor germani la românii din Transilvania dupa 1918.

Imaginea etnicilor germani la românii din Transilvania dupa 1918. von Cosmin Budeanca
Studiu de caz: judetele Hunedoara, Alba, Sibiu. Cercetare de istorie orala

Preis pro Stück:
Lei 59 / € 19,90
Inkl. Mwst.: 5% (Lei) / 7% (EUR)
zzgl. Versandkosten

bestellbar

Kategorie: Bücher
Seiten / Format: 289 S.; 17x20 cm, gebundene Ausgabe
Erscheinungsjahr: 2016
Verlag: Targoviste, Cetatea de Scaun
Sprache: Rumänisch
ISBN: 7860653734713

Lucrarea urmareste, pe de o parte, evolutia sau modificarile „imaginii" etnicilor germani într-o perioada de 90 de ani (1918-2008), iar pe de alta parte evidentiaza modul în care evenimentele majore din istoria secolului XX au influentat relatiile personale ale membrilor comunitatilor mixte româno-germane din judetele Alba, Hunedoara si Sibiu.
Lucrarea se bazeaza în special pe 122 de interviuri de istorie orala cu români, dar si pe lucrari cu caracter general sau special ori pe documente de arhiva.

Credem ca, cercetarea si volumul de fata au reusit sa depaseasca si o serie de limite conceptuale si metodologice ale istoriei ca disciplina în sensul traditional, cel putin din doua motive: pe de o parte pentru ca am abordat problematica folosind o metodologie specifica istoriei orale, iar pe de alta parte pentru ca a recuperat un mic fragment dintr-o "istorie care moare", deoarece România a cunoscut dupa 1989 o scadere dramatica a numarului etnicilor germani, atât datorita emigrarii masive spre Germania, cât mai ales trecerii necrutatoare a timpului. În conditiile în care martorii secolului XX si "supravietuitorii" regimului comunist, atât români cât si germani, sunt tot mai putini, consideram imperios necesara recuperarea cât mai multor povesti despre "fragmentele de istorie" traite de ei, care pot ajuta la reconstituirea istoriei recente.
Din perspectiva imagologica, în conditiile în care relatiile cu celalalt recapata un rol tot mai important în plan socio-politic, nu putem decât sa constatam, în concordanta cu Ion Bogdan Lefter, ca românii au înca o mare doza de neîntelegere fata de minoritatile etno-culturale, ca exista multa intoleranta din partea majoritatii fata de diferenta specifica a "celuilalt". Însa acest fapt este explicabil, în opinia lui Bogdan Lefter, la un popor abia iesit dintr-o lunga perioada de totalitarism, care l-a "analfabetizat" politic si civic.
În aceste conditii, credem ca lucrarea noastra, care are ca subiect imaginea etnicilor germani la românii din trei judete transilvanene, poate contribui la umplerea unui gol, si sa reprezinte, totodata, un punct de plecare spre analize mai ample si spre o întelegere mai profunda a celui de lânga noi, cu rezultate benefice pentru o evolutie pozitiva a societatii românesti.
Cosmin Budeanca

Diese Artikel könnten Sie auch interessieren: