Cartea cu mituri von Dumitru Cristanus

Kategorie: Bücher
Seiten / Format: 139 S.; Broschiert
Erscheinungsjahr: 2023
Verlag: Agnos
Sprache: Rumänisch
ISBN: 9786060530787

Pe Dumitru Cristanus l-am întâlnit, zilele trecute, în Cimitirul Dumbrava. Era imediat dupa un episod de furtuna ce se abatuse asupra orasului si care doborâse câtiva copaci neajutorati, în zona în care îsi petrece cea mai mare parte a zilei. Lucreaza ca îngrijitor al locurilor de veci de aproape 20 de ani. Aici, zice el, a descoperit ca "moartea este, de fapt, timpul pe care Dumnezeu îl îngaduie fiecarui om pe pamânt. Iar în momentul în care ne traim ultima clipa a acestui timp, moartea nu mai exista".
Se spune ca poetul nu are o epoca a lui. Epoca îsi are poetii ei, care ne sunt lasati printre nevederile noastre tocmai pentru a ne vindeca de neuitare. Si a ne aminti, din când în când, ca pentru a comunica marile taine ale mergerii mai departe, uneori avem nevoie si de cuvinte. Dumitru Cristanus e un poet însingurat, prizonier al propriei neputinte. A cochetat de foarte tânar cu poezia, a publicat în revistele literare de oarecând, a frecventat cenacluri literare consacrate, a publicat câteva volume de versuri, receptate în note meritorii de critica literara. În curând împlineste 70 de ani. A debutat în volum în 2014, cu "Întemeierea somnului". Au urmat "Morminte insomnice", "Livada noptii", "Citirea oaselor". Cei care îi cunosc versurile îl definesc drept un "poet al singuratatii", însa al unei singuratati a receptarii, pentru ca versurile sale sunt contaminate de interogatii ofensive, asumate
Vine dinspre Caras, mai exact din Socolari. Copilareste cu scriitori cunoscuti ai zonei. Nicolae Irimia îi e model literar în adolescenta. Cu Iacob Roman si cu alti câtiva poeti "ne adunam iarna în salase pe fân sa citim poezie", rememoreaza poetul. Ajuns la liceu, îl are coleg de banca pe poetul Mircea Bârsila. Tot aici îl cunoaste pe Octavian Doclin. Tatal dorea sa se înscrie la facultatea de drept. Însa, ne spune Dumitru Cristanus, "dupa o discutie de o noapte într-un bar cu un preot, am ales teologia". Asa ajunge la Sibiu. Se înscrie pentru examenul de admitere si e student teolog cu acte în regula. "Aici a fost întâlnirea cu marea poezie. Am stat în gazda, în primii ani, cu nepotul lui Geo Bogza si Radu Tudoran, Hlor Pan (Horea Popescu). Pentru ca Bogza cu Tudoran erau frati vitregi. Eu nu i-am spus ca scriu, nu aveam masina de scris... Între timp, eu am trimis un grupaj de poezii la revista Steaua de la Cluj, la Posta redactiei. Si mi-a raspuns Adrian Popescu: Caligrafii candide pe geamul înghetat al iernii. Am trimis si la Tribuna de la Cluj, unde era Adrian Paunescu, un grupaj cu titlul Sagetile lui Zamolxis. La care Adrian Paunescu mi-a raspuns: Sunteti tânar. Daca vreti sa va crutati tineretea, sa nu mai scrieti versuri de genul acesta. Erau versuri care nu se înscriau probabil pe linia acelor vremuri. Si într-o seara Hlor Pan a venit de la cenaclul Transilvania, care se formase în echipa noua si îmi spune ca cineva de la Cluj, Adrian Popescu, i-a spus de mine, ca e un poet la teologie, pe care sa îl cheme la cenaclu. Era prin 1972. Asta m-a încurajat. Si asa am dat de Mircea Ivanescu si am ramas apoi legat de el toti anii ce au urmat".
"Poezia este pragul dintre doua lumi. Întotdeauna cuvintele au venit în urma mea ca un pluton de executie. Nu m-au lasat. Oricât as fi vrut. Pentru ca poetul ce este? Un vorbitor de lumina a cuvintelor", Dumitru Cristanus.
E încorporat din timpul facultatii. Ajunge la Haimanalele lui Caragiale, la artilerie. Aici pregateste activitatea culturala a unitatii si e foarte generos în achizitii de carte pentru biblioteca institutiei. Se întoarce la Resita si se angajeaza la combinatul siderurgic. Cocheteaza tangential cu poezia. I se propune de catre Directia pentru Cultura sa apara într-un volum colectiv de versuri, alaturi de alti trei poeti, la Editura Litera. Refuza colaborarea, când i se cere sa intervina peste versuri, pentru a fi în tonul "cerintelor epocii". Acum scrie "Întemeierea somnului", volum ramas pentru câteva zeci de ani, în manuscris.
În 1987 se reîntoarce la Sibiu. Adus de... Nichita Stanescu. "M-am visat cu Nichita si cu un grup de poeti pe care nu îi cunosteam, la Slatina Nerei, pe malul Nerei. Si de acolo am plecat cu el, într-o masina decapotabila. Am ajuns la Socolari, sa îi duc la mine acasa. Acolo era obiceiul ca nimeni nu îsi purta cu el cheia, ci o punea la coltul portii, dupa o piatra. Si când am ajuns la poarta casei, m-am dus sa îmi caut cheia si nu am mai gasit-o. Si atunci Nichita mi-a zis: Urca în masina si urmeaza-ma. Si m-am plecat cu ei si m-am trezit. La o saptamâna mi-am facut bagajele si am venit aici, la Sibiu". De altfel, pe Nichita îl cunoaste si personal, în Sibiu. Orasul, cu poetii si prietenii de aorecând, îl urmarise în toti acesti ani. Se casatoreste si se stabileste în orasul de pe Cibin. E mai mereu în redactia Transilvania, "într-o relatie foarte apropiata cu Ion Mircea si cu Mircea Ivanescu".
Începe, ca orice român creativ al acelei perioade, marea aventura a firmelor. "M-am privatizat. Am avut la un moment dat trei firme." Povestea însa se termina foarte curând. Acest interval de timp este unul al abandonarii poeziei. "În perioada asta m-am rupt de poezie. Am mai scris, dar era o perioada în care nu ma puteam desprinde de maniera ivanesciana. Daca ma puneam la masina de scris, scriam într-una, dar în maniera lui. Si a fost o perioada în care am refuzat sa mai scriu, sa ies, sa ma eliberez."
În 2014, una din cele doua fiice ale sale îi gaseste manuscrisul primului volum de versuri. "Tineam manuscrisul Întemeierea somnului, într-un geamantan în balcon, unde îsi facusera porumbeii cuib. Si a gasit manuscrisul, l-a citit si a tot insistat sa îl public. Nu mai voiam însa sa revin în lumea literara. Dar vazând ce se publica, ma ardeau degetele sa ma reapuc de scris. Scânteia a reaprins-o anul 2014, când am fost invitat la un festival la Resita. Si acolo cineva mi-a tras o palma si mi-a spus: Trezeste-te! Acesta a fost reînceputul!"
L-am întrebat pe Cristanus ce a mostenit de la Mircea Ivanescu. "Ne punea la masa: Acum, poete, scrie despre sireturi! Domnule poet, în poezie trebuie sa pleci de la un punct. Si sa te duci în toata lumea! Si pe pamânt, si pe sub pamânt, si în cer, si sa treci de cer, însa sa ajungi în acelasi punct! Daca nu ai ajuns în acelasi punct, ai calatorit degeaba. Îi vezi pe acestia ca scriu, calatoresc, dar nu ajung nicaieri. Ne fixam titlurile. Si asa fac si acum. Nu pot sa scriu altfel."
Cum îsi cheama, potentiaza inspiratia? "Scriu numai noaptea. Livada noptii si Citirea oaselor le-am scris doar noaptea. La lumina difuza a televizorului. La acea lumina albastruie. Mutam televizorul mai aproape de mine, în functie de cum si unde scriam. Si acum la mine merge tv non-stop."
Ce e poezia? "Este pragul dintre doua lumi. Întotdeauna cuvintele au venit în urma mea ca un pluton de executie. Nu m-au lasat. Oricât as fi vrut. Pentru ca poetul ce este? Un vorbitor de lumina a cuvintelor".
De ce predilectia pentru teza mortii? "Moartea pentru mine este viata. Când intru într-un cimitir, ma eliberez de moarte. Ma paraseste. Când i-am dat marelui actor Visan cartea, Morminte insomnicei, i-am spus: Maestre, cititi-o, când aveti timp, si peste zece ani, si veti afla ca cimitirul ne apara de moarte. Când intram într-un cimitir, ne simtim eliberati."
Proiecte de viitor? "Scriu acum la Cerul pamântului si deja ma gândesc la Secretele mortii si Soapte de îngeri. Iar împreuna cu nepotul, lucram la Cartea cu mituri."
Lumea lui Dumitru Cristanus e una plina de viata. Scrie, se bucura, traieste! Si respira prin vers. Un poet solitar, care îsi refuza discret, autonom, însingurarile.

Romeo Petrasciuc

0 Shares Tweet0 Pins