skip to content

Trilogia Transilvana Vol. 1-3

Trilogia Transilvana Vol. 1-3 von Miklos Bánffy
Numarati, cumpaniti si razletiti

Preis pro Stück:
Lei 100 / € 33,50
Inkl. Mwst.: 5% (Lei) / 7% (EUR)
zzgl. Versandkosten

auf Lager

Kategorie: Bücher
Seiten / Format: 1444 S.; Broschiert
Erscheinungsjahr: 2019
Verlag: Bukarest, Tracus Arte
Sprache: Rumänisch
ISBN: 9789735777333
Auflage / Bände: alle 3 Bände zusammen

Publicata în maghiara între 1934 si 1940, Trilogia transilvana a lui Miklós Bánffy este considerata astazi una dintre operele de referinta ale secolului XX. Romanul a aparut, în ultimele doua decenii, în engleza, franceza, spaniola, germana, italiana si olandeza, bucurându-se de o receptare entuziasta. Editia româneasca, în traducerea lui Marius Tabacu, include un cuvânt înainte de Marta Petreu si un studiu introductiv si un glosar realizate de Lucian Nastasa-Kovács.

Miklós Bánffy, conte de Losoncz (30 decembrie 1873, Cluj - 5 iunie 1950, Budapesta), scriitor, om politic si grafician maghiar, a fost descendentul unei vechi familii de aristocrati din Ardeal. Dupa studii de drept la universitatile de la Cluj si Budapesta si un doctorat în drept si stiinte administrative, este ales, în 1901, deputat în Parlamentul maghiar. Între 1912 si 1918 a condus Teatrul National si Opera de Stat de la Budapesta, acordîndu-i, în aceasta calitate, o sustinere importanta compozitorului Béla Bartók. Între aprilie 1921 si decembrie 1922 a fost ministru de Externe al Ungariei. În 1926 s-a stabilit la Cluj, primind cetatenia româna. Îsi continua activitatea pe tarâm cultural ca redactor-sef al revistei Erdélyi Helikon. În 1943 poarta discutii secrete, la Bucuresti, cu Iuliu Maniu, în vederea unei iesiri concomitente din razboi a Ungariei si României, iar în 1944 pledeaza pentru ruperea de catre Ungaria a aliantei cu Germania. În septembrie 1944 îl convinge pe Miklós Horthy sa accepte evacuarea fara lupta a fortelor armate din Cluj, salvând astfel orasul de la distrugere. Castelul de la Bontida al familiei Bánffy, cel mai mare complex de edificii în stil baroc din Transilvania, descris drept Versailles-ul ardelean, este jefuit si incendiat de trupele germane în retragere. Expropriat în 1945 si exclus din viata literara în 1946, a parasit, în 1949, Clujul si s-a alaturat familiei stabilite deja la Budapesta, unde se va stinge în anul urmator. Conform propriei dorinte, ramasitele sale pamîntesti au fost aduse în 1976 în cimitirul central Házsongárd din Cluj. Alaturi de Trilogia transilvana, publicata între 1934 si 1940, opera sa mai cuprinde piese de teatru, între care Legenda soarelui (1906) si Marele senior (1913), nuvele, precum si lucrari de grafica.

"Bánffy este un povestitor înnascut." - Patrick Leigh Fermor

"La nivelul celor mai bune lucrari de fictiune pe care le-am citit, precum Anna Karenina si Razboi si pace contopite într-o singura opera. Dragoste, sex, oras, provincie, bani, putere, frumusete si patosul unei societati care nu-si poate preveni propria distrugere" - Charles Moore, Daily Telegraph

"(...) Naratiunea este o însiruire fastuoasa de baluri, serbari de binefacere, dueluri, mari vânatori cu câini si haitasi, mese grandioase, sarbatoriri, curse de cai, dineuri cu zi fixa, dansuri si jocuri de noroc la cazinou si asa mai departe, prin care bogatul si cultivatul conte de la Bontida descrie nobilimea maghiara, si, mai larg, aristocratia cos­mopolit-imperiala, ocupata cu îndatoririle ei de casta care-i etaleaza rangul, bogatia, puterea. (...) Dar, în fond, romanul descrie momentul, surprins în numeroase opere ale literaturii universale, când o clasa sociala trece de la etapa etica, a muncii si datoriei, la faza ei estetica, frivola, voluptoasa, vino­vata si totodata încarcata de artisticitate; si, complementar, aparitia unei noi ordini, moderne, nu lipsita de vulgaritate (...). În general, e uimitor ce tare seamana lumea politica descrisa de Bánffy cu aceea descrisa de Caragiale. (...) Citind Trilogia... lui Miklós Bánffy, în superba traducere pe care i-a facut-o Marius Tabacu, m-am întîlnit nu numai cu Transilvania din trecut, ci si cu una atemporala, pe care o cunosc prea bine si care ma face întotdeauna sa surâd: una în care se manânca slanina si se bea palinca, de pilda... Pamântul din Jucul meu, pe vremea Imperiului Austro-Ungar loc celebru de vânatoare cu haitasi si de concursuri hipice, vad ca l-a strabatut, cu calul, si vecinul meu de la Bontida/Dienesti, contele Miklós Bánffy; iar peisajul transilvan de podis si câm­pie, ce stârneste, cu dealurile lui aspre si golase, un urât indicibil, a fost pentru Miklós Bánffy "straniu", însa de o "splendoare grandioasa". Sunt sigura ca Bánffy a iubit Transilvania la fel de mult cum iubesc eu ograda casei parintesti." - Marta Petreu

"Desi unii exegeti ai cartii lui Banffy au vazut în aceasta creatie un "portret tolstoian ale ultimelor zile ale Imperiului Austro-Ungar", cu intrigile si decadenta de la curtea regelui din Budapesta, cu înfruntari doar aparent sterile în Parlament începînd cu luna septembrie 1904 - marcîndu-se astfel ultimele luni ale guvernarii lui István Tisza -, cu o aristocratie în declin, preocupata mai mult de lumea saloanelor si de jocul de carti, incapabila sa înteleaga relatiile cu concetatenii de alte etnii, dar cu complicate afaceri amoroase, o lume în care onoarea se transa prin dueluri, în care aroganta noilor îmbogatiti parea sa sfideze ierarhiile sociale, lectura romanului ofera ofera totusi si multe alte valente. Pentru ca mai presus de mecanismele distructive ale unei natiuni (care nu întotdeauna tin de viata politica a tarii) retraim prin lectura romanului o lume pe care istoricii de azi anevoie o mai pot reconstitui. (...) Daca descrierea atmosferei budapestane este uneori creio­nata cu usoara ironie, alteori chiar cu nedisimilat dezgust, patrunzînd cu oarecare indiscretie în intimitatea elitei, în alcovul ce se împarte între iubirile clandestine si afacerile de stat, prin saloanele la moda si Cazinoul unde se tocau ori se cîstigau averi, Ardealul pare un pamînt suspendat în istorie, unde timpul nu prea s-a scurs, ci se arata încreme­nit în peisaje, cutume, rânduieli mostenite parca din vreme lui Rákoczi II si a curutilor sai, cu tarani si tocmeli în care etnicitatea conta parca mai putin, fiind înainte de toate un motiv suplimentar de respect si afectiune umana. Aici, în Transilvania, pâna si iubirile erau traite altfel decât în metropola. Sunt mai sincere, cu multa pasiune, cu atasament si îndeosebi rabdatoare. " - Lucian Nastasa-Kovács

"Cel mai vociferant era Kirkocsa, macelarul armean, de la capatul din stânga al mesei, cu gulerul descheiat la gâtul lui mata­halos, care sfichiuia cu pumnul prin aer la fiecare fraza, gata parca sa izbeasca cu barda în capatâna boului, iar cel mai tacut statea preotul ortodox, care nu scotea nici un cuvânt, dar i se întrezarea pe sub mustata un zâmbet mijit la coltul gurii. Trecu o ora, trecura doua, iar atmosfera devenea din ce în ce mai încinsa. Farmacistul era cât pe ce sa se ia la harta cu morarul, fara ca vreunul sa-si poata duce vorba la bun sfârsit, pentru ca erau mereu întrerupti dintr-o parte sau alta, fie de vocea tunatoare a macelarului, fie de raguseala pitigaiata a medicului. Uitasera deja demult ca se întrunisera în cinstea deputatului lor, de la care ar fi vrut sa afle vesti din capitala. Vorbeau cu totii de-a valma, învrajbiti, strigau în gura mare ce ar fi facut ei daca ar fi fost în locul lui Gyula Justh, al lui Samuel Barra sau al lui Ugron - mai bine zis, ar fi vrut sa zica, daca nu ar fi fost întrerupti de altii, de cei care stiau si mai bine ce ar fi trebuit sa faca. Timpul se scurgea odata cu vinul. Dupa o vreme, în încapere puteai sa tai fumul cu cutitul, iar zarva era de nedescris: "Sa nu mai platim impozite! Nu mai avem nevoie de armata! Sa înarmam poporul si sa pornim spre Viena!" - strigau toti, cît îi tineau bojocii." (fragment din volumul I)