skip to content

< Articol precedent   Articolul următor >

Baragan-1951

Baragan-1951 din Stevin Silvestru
Dislocare - Stramutare - Deportare

Preţ pe bucată:
Lei 62 / € 20,90
Valoare cu TVA: 5% (Lei) / 7% (EUR)
plus Taxe poştale

Poate fi comandat/ă

Categorie: Bücher
Pagini / Format: 326 S.; Broschiert
Anul apariţiei: 2020
Editura: Temeswar, Mirton
Limba: Rumänisch
ISBN: 9789735219161

Volumul Baragan - 1951. Dislocare. Stramutare. Deportare, aparut în 2020 la editura timisoreana Mirton, sub semnatura profesorului Stevin Silvestru, este un ,,memorial al durerii". Primul avertisment asupra unei lecturi cu riscuri afective îl transmite coperta: sub titlul lamuritor, e un portret de taran (imaginea grafica a lui Ungurianu Emanuil, bunicul autorului), cu mîinile strivindu-si, a suferinta, obrajii; pe fundal, un soldat înarmat si o usa larg deschisa - cea prin care, în dimineata de 18 iunie 1951, o familie bana­teana din Satchinez a fost alungata din casa si trimisa în stepa Baraganului. Ima­ginea se repeta la pagina 63, dedesubtul unor litere îngrosate - ca o inscriptie de monument funerar: "Geamatul lui de disperare si de deznadejde nu o sa-l uit niciodata. Din acel geamat se naste aceasta carte".

În zorii "Rusaliilor Negre", Ungurienii, Stevinenii si alti peste o suta de chinejeni au trait aceleasi grozavii: batai puternice în porti, soldati înarmati, priviri fara mila, ordine halucinante, somatii... În doua ore, 90 de case au ramas în voia sortii. Oamenii au fost siliti sa urce în vagoane de marfa, nestiind nici de ce, nici unde vor fi dusi. Cum putinele opriri ale trenului s-au facut nu în gari, ci în plin cîmp, se temeau de Siberia. Dupa o saptamîna de sete, foame [...], deznadejde si frica de moarte, au ajuns, cu baioneta în coaste, într-o alta ,,Siberie", ceva mai blînda: pustietatea cîmpiei ialomitene, la cîtiva km de Dâlga. Un tarus numerotat le marca teritoriul viitoarei locuinte. Acolo, sub o bucata de cer umed, sticlos sau arzator, deportatii si-au facut bordeie, apoi case din pamînt, acoperite cu paie. Scoala, militia, sfatul popular, magazinul, biblioteca le?au ridicat tot ei, prin "munca voluntara". Asa s-a nascut Dâlga Noua! Din exodul banatenilor care au avut nesansa de-a trai vremurile crunte ale anilor '50. Din amaraciunea, harnicia si priceperea unor "vinovati" de-a fi fost chiaburi (deci "exploatatori"!), hitleristi (cei de origine germana), "tradatori" (basarabenii - de ce fugisera din calea armatei sovietice eliberatorare?) sau "descendenti" ai unui conducator comunist care se contra cu Stalin (sîrbii)... Toti - unii abia veniti pe lume - au devenit, peste noap­te, elemente suspecte si periculoase.

4 ani, 6 luni si 9 zile, Dâlga Noua a fost lagar. Au lipsit doar sîrma ghimpata si crematoriile naziste. Deportatii nu aveau voie sa iasa din 15 km patrati, pe buletinele lor se inscriptionase o sentinta: D.O. (domiciliu obligatoriu), paza era strasnica, iar ajutor gaseau doar în rugaciune. Localnicii i-au primit ostil, însa, cu timpul, banatenii le-au devenit modele de harnicie, de dîrzenie, de pricepere. Un neamt si ginerele lui au sapat prima fîntîna, capitele de grîu au fost primul adapost si prima sursa de hrana pentru "intrusii" napastuiti (fiecare bob a însemnat putina pîine a iernii), padurea de la Bogdana - sursa de lemn pentru noile constructii, iar ciupercile culese de copii - un lux gastronomic. Si focul era un privilegiu, dar si o primejdie: casele cu acoperis de paie se puteau aprinde oricînd. Iar toamna si iarna, aceleasi acoperisuri strecurau multa umezeala, inundînd casele si îndoindu-le peretii...

În ziua deportarii, autorul avea 9 ani. De atunci, au trecut sapte decenii de neuitare, de revolta si de multe întrebari... În carte sînt multe "de ce-uri". Si nu este vorba despre un truc literar. Interogatiile lui Stevin Silvestru nu invita la cugetari gratuite, sînt un strigat cosmic împotriva nedreptatilor pe care autorul le-a trait alaturi de o sora mai mica, de parinti, de bunici si de toti deportatii din anii stalinisti. Nu o data îsi marturiseste trairile traumatizante si efectele lor îndelungi: "Pentru mine, aceste amintiri devin acum, la batrînete, OBSESIE". Carevasazica, aceasta carte nu s-a nascut doar din geamatul bunicului, ci si din încrîncenarea unui copil care a trait frici neverosimile, îngradirea libertatii, umilinta... N-a scapat de ele nici dupa ce chinejenilor li s-a permis întoarcerea în sat (în cazul autorului, nu si în aceeasi casa - locuinta familiei sale devenise internat scolar...), cînd i s-a respins dosarul de înscriere la facultate. Era un chiabur dislocat! Greu de crezut acum ca nu pregatirea, ci "originea sociala" era proba cea mai importanta, acuzatoare si... eliminatorie!

Cartea este de un tragism rascolitor. Majoritatea episoadelor (uneori aceleasi, repetate ca un refren dureros) sînt amintirile unui copil atent la tot ce se întîmpla cu sine si cu cei din jur si în care cresc nedumeriri si patimi pentru o viata. Cum sa uite ca, la vîrsta jocului, muncea cot la cot cu adultii sau ca trebuia sa culeaga seminte de in, spice de grîu sau iarba dintre sinele de tren? Ca "(ne)oamenii legii" de atunci îl priveau cu dispret ori ca, fiind "pui de chiabur", nu primea, ca alti copii, bomboane ori lapte praf? Ca halta de la Dâlga, prin care, în 1953, au trecut atîtea natii la Festivalul Tineretului, parea un miraj al libertatii (ca cea din Steaua fara nume a lui Sebastian)? Sau ca tatal si-a putut salva copiii de foame angajîndu-se porcar la Ivanesti, iar mama - tricotînd pulovere? Cum sa uite discutiile polemice cu bunicul uluit de lecturile stupide ale nepotului (de altfel, singurele posibile - în biblioteca proaspata din Dâlga nu se puteau gasi decît carti despre chiaburii sabotori, despre colhoznicii harnici, despre lupta "omului nou" împotriva unei clase care trebuia "desfiintate")? Ori raspunsul ferm si amenintator al lui Mosu': "Îti dau eu tie Stalin si rusi si comunism. Te omor cu mîna mea", urmat de o alta metoda pedagogica ("Îmi spune cine sînt eu, adica copil de oameni harnici si bogati (am fost), buni gospodari. Vorbim aducîndu-ne aminte de holdele, de viile, de livezile, caii, vacile, po­mii, toate cîte le-am avut. De unde s-au strîns atîtea? Cum se face avere în generatii? [...] Case, pamînturi, tot ce-am avut ne?au furat comunistii. Îmi spune, îmi demonstreaza prin fapte cotidiene reale, usor de înteles, pe care le-am trait, desprinse din viata familiei noastre, a consatenilor, a altora din sat, ca Stalin si comunistii sînt cei mai mari dusmani ai nostri.")?

Autorul nu este un simplu consemnator al calvarului trait alaturi de familie si de banatenii lui, doar un documentarist acribic (o treime din carte sustine adevarul evocarilor prin nume, note, rapoarte, anexe, hotarîri, explicatii politologice etc.). Stapî­neste bine tehnicile autoscopiei (orice eveniment exterior intra adînc si definitiv în radacinile sufletului), ale ritmului narativ (episodul în care mama îsi risca viata plecînd din "lagarul" ialomitean, ca sa aduca din Banat lucruri si mîncare, e o proza autonoma) si ale de­scrierii. În Chinezu, "tarîmul pierdut" odata cu inefabilul copilariei, cresc castani si "nuci umbrosi, apa miroase a ceva nedeslusit si astîmpara setea cailor, cerul alburiu este plin de cîrduri de pasari calatoare nelinistite, iar paduricea rarita de frunzele cazute odata cu primele brume vumvaia de ciorile care se simteau în largul lor".

Tot de Chinezu se leaga si cîteva pagini etnografice (v. capitolul V, Satul si odihna!). În descrierile Baraganului se simt însa amaraciunea, crisparea: gara din Dâlga îi asteapta pustie, cenusie si neprietenoasa, iar prima noapte (dintre cele 1600) petrecuta în cîmpia ialomiteana este apocaliptica: "cerul se înnoureaza, vîntul cald se înteteste, ridica praf si gunoaie si le arunca sub ochii nostri obositi. Vine si ploaia. Calda, cu stropi mari, linistita. Nu se vede nici la doi pasi...".

Printre amintiri se strecoara, uneori, si putina lumina. În pagini de proza liricizata, sînt evocate jocurile copilariei, pofta nestavilita de lectura, o idila timpurie (pentru Niculina, copila sprintara cu par negru si lucios, prins în codite)...

Baragan - 1951. Dislocare. Stramutare. Deportare ramîne însa o carte "grea" (adevarurile din ea dor si risti sa nu mai iesi din ele) si derutanta. Îti cere nu doar o stare anume - sa-i zicem... curaj empatic -, ci si mai multe lecturi deodata. Primele sapte pagini prefatatoare, titlul, anexele, revenirile obsedante la stramutarea din 1951 si la tot ceea ce a însemnat ea pentru oamenii de atunci, "dosarele de existenta" ale fiecarui deportat sînt instrumentele unei carti-document. Descrierile, însa, paginile etnografice ori despre poezia iubirii (cu Irina), portretele (mama, tatal, Mosu' sînt "personaje" de prim-plan!) sau glisarea continua dintre ce, cum s-a "trait" si retraire alcatuiesc, în lumini si umbre, policromia acestui volum.